Cel mai demn lucru de observat este prezența coloanei sonore, care are rolul de a substitui dialogul irelevant într-o dispută dintre un şoarece şi o pisică. Singurele personaje care vorbeau erau fie o răţuşcă, un tiz vocal de al lui Donald, fie proprietara casei unde Tom şi Jerry îşi desfăşurau acţiunile. Astfel, personajele principale nu au avut dialog. Doar coloana sonoră şi acţiunile lor au ţinut loc de dialog şi au transmis toate informaţiile necesare publicului pentru că povestea să aibă sens. Din acest punct de vedere, orice adult, din orice ţara ar fi fost, s-ar fi uitat cu cea mai mare uşurinţă la ele, iar o familie care şi-ar fi dorit să se uite la aceste desene animate, în perioada respectivă o putea face fără a se isca dezbateri de puerilitate.
Un alt aspect demn de menţionat la producţiile cu Tom şi Jerry sunt personajele episodice care rezultă într-o varietate de ipostaze pentru aceşti eroi nevorbitori. Acest lucru a permis ca episoadele să fie dinamice din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere al timpul impus de poveste, cât și al senzaţiei de final după fiecare episod. Indiferent că au fost povesti istorice adaptate, fie că au fost indragosteli de moment pentru Tom sau pentru Jerry pentru echivalentul lor feminin, prezența personajelor episodice a dus la o varietate impresionată de situaţii în care cei doi au putut să îşi desfăşoare polemicile veşnice. Pentru o familie din timpurile actuale, aceste episoade pot fi urmărite, dar este foarte important de ținut cont de vârsta micuților. Respectiv, părinţii tineri, din generaţia Y şi copiii lor se pot uita, însă şi părinţii din generaţia baby boom (anii 1960-1970) vor recunoaşte cel puţin personajele şi semnificaţia lor, dacă nu şi episoadele în cauză.
Acest lucru atestă universalitatea acestui tip de producţie şi atemporalitatea episoadelor şi personajelor, iar pentru acest gen de serial, realizat începând cu anii ’40, testul timpului nu a făcut altceva decât să confire genialitatea modului în care au fost gândite şi transpuse pentru public. Astfel, întreaga familie a avut de câştigat, indiferent dacă vorbim de publicul de atunci sau familia modernă de acum. Alte producţii au reuşit destul de greu să fie la fel de uşor de recunoscut doar pe baza personajelor. Însă Tom si Jerry e serialul care nu va muri niciodată. Prezenţa lor în spaţiul cinematografic a fost recunoscută prin diferite nominalizări la Oscar, iar premiile n-au întârziat să apară, mai ales că în perioada respectivă, epoca de aur a animaţiei, Tom şi Jerry concura cu Looney Tunes şi producţiile Disney. Acest lucru demonstrează că o animaţie bine realizată poate să transceadă timpul şi să rămână la fel de relevantă cum a fost acum 75 de ani.
sursa foto: google.com